Cerul. Ograda stelelor. Aseară cerul plângea cu stele. Mi-am cufundat privirea în infinitul lor şi m-am trezit întrebând: – Ai văzut câte stele sunt pe cer în noaptea asta, iubitule?Cât de frumos au cântat poeţii stelele cerului. Cât de frumos au pictat pictorii stelele. Mă întristez la gândul că până şi stelele mor. Ard până ce pier. Cum ar fi cerul fără stele? Ca şi vorbele fără înţeles, ca şi iubirea fără manifestare. Stelele, luna şi cerul sunt tot creaţii ca şi tine, omule. Cerul caută o oglindă. Poate fi chiar oglinda sufletului tău. Sufletul care uneşte cerul cu pământul. Iar tu omule în clipele cele mai grele eşti sortit să rămâi singur. În îndrăgitele mele momente de linişte, mă întreb cu ce aş putea compara o prietenie. O prietenie sinceră, dezinteresată, o prietenie de dragul prieteniei. După a mea părerea aş putea s-o asemui cu o floare de colţ. Adică ceva rar şi deseori inaccesibil. De ce această comparaţie? În opinia mea floarea de colţ este o minune fragedă. Da. E o minune să poţi avea alături de tine ani în şir o prietenie. În realitate fiecare atribuie celorlalţi ceea ce simte el.Tragediile, ca şi bucuriile cele mari, omul le trăieşte totdeauna în deplină singurătate şi de aceea, când îşi simte sufletul mai sfâşiat, simte şi singurătatea mai mare. Omule, atunci lacrimile îţi curg pe obrazul fin ca şi nişte stele mici şi nu se aude nimic – este linişte. Plângi mai mult cu sufletul şi stelele ies din ochii umezi luând cu ele puţin din povara inimii tale. – Dar opreşte-te! De ce plângi, în loc să fii fericit? Ai atâtea motive să fii fericit. Să nu crezi că eşti singur. Dincolo de stele, Cineva va fi lângă tine. Nu mai sta nepăsător şi spune-i ce te doare. Cere-i ce doreşti.
Acum zâmbeşte. – Fii înţelept. Nu te întrista pentru ce nu ai... ci bucură-te pentru ce ai! Prietene! Te-ai trezit în dimineaţa asta. Vezi, auzi şi poţi să zâmbeşti. Diseară cerul va fi iar plin cu stele! Stelele care cad nu pier...stelele care cad se duc pe un alt cer, prietene!
